Ce îl ajuți pe copil sau pe adolescent să observe?

Dacă te-ai rătăci într-un oraș și cineva ți-ar întinde o hartă, primul lucru pe care l-ai căuta ar fi un singur punct.

„Sunteți aici.”

Abia din acel moment harta începe să aibă sens.

De multe ori facem exact invers.

Oferim harta înainte să îi ajutăm pe copii să descopere unde sunt.

Le spunem ce ar trebui să facă.

Cum ar fi mai bine.

Cum să rezolve.

Cum să nu mai greșească...

Toate acestea își au locul lor, dar înainte de orice hartă există o întrebare mai importantă:

Unde ești acum?

Când un copil spune:

— Nu pot.

Primul impuls este să îi explicăm.

Să îl încurajăm.

Să îi arătăm soluția.

Dacă primul lucru de care are nevoie este altul?

Să observe.

— Ce s-a întâmplat?

Poate că va spune:

— M-am enervat.

Sau:

— Mi s-a părut greu.

Sau:

— Am crezut că o să greșesc.

Și mai facem un pas împreună.

— Hai să ne mai uităm o dată la ce s-a întâmplat...

...

— Ce ai observat?

Nu căutăm încă soluții.

Nu căutăm explicații.

Încercăm doar să vedem mai clar unde se află copilul în acel moment.

Observarea este una dintre cele mai importante deprinderi pe care le putem cultiva într-un copil.

Ea nu apare de la sine.

Se învață.

Iar copiii învață să observe ceea ce adulții îi ajută să observe.

Dacă le îndreptăm atenția doar spre greșeli, vor deveni foarte buni la a-și observa greșelile.

Dacă îi ajutăm să observe și curajul, răbdarea, felul în care au depășit o dificultate sau momentul în care au cerut ajutor, vor începe să vadă și aceste lucruri.

Încet, atenția educatorului devine atenția copilului.

Observarea nu schimbă doar ceea ce vede copilul.

Îl schimbă pe copil.

Pentru că începe să își îndrepte singur atenția.