De la copii, la adulți și înapoi la copii
În anul 1986 am intrat pentru prima dată într-o clasă ca profesor de matematică.
Nu aveam de unde să știu că educația va rămâne firul roșu pentru întreaga mea viață profesională. Și nici că, după zeci de ani în educație, training și dezvoltare personală, mă voi întoarce la întrebarea care mă aștepta acolo unde începusem.
Cum însoțesc copilul sau adolescentul astfel încât, într-o zi, să poată continua singur?
După toți acești ani, această întrebare continuă să mă însoțească.
Din ea s-a născut proiectul Autonomie Emoțională.
Prima lecție
Prima zi ca profesor o datorez directoarei școlii 219 existentă la acea vreme. Ea a avut încredere în mine înainte să am dovezi că o merit.
Profesorul mentor m-a prezentat elevilor, a rămas câteva minute în clasă și apoi a plecat. Am rămas singur în fața a treizeci de copii. Nu aveam un proiect didactic, nu știam titlul lecției din ziua respectivă, nu aveam răspunsuri pregătite. Iar copiii se uitau la mine și așteptau să încep.
Privind în urmă, înțeleg că mentorii mei făcuseră deja ceva important.
Creaseră condițiile în care să descopăr eu însumi ceea ce ei vedeau deja în mine.
Îmi oferiseră suficientă încredere încât să mă bazez pe propriile resurse.
Ani mai târziu am observat că făceam același lucru cu elevii mei.
Mă asiguram că au înțeles.
Apoi le ofeream spațiu să gândească, să creeze și să găsească propriile soluții.
Jocul pe care îl propun și astăzi cel mai des elevilor mei este:
hai să fiți și voi profesori.
De ce am plecat către adulți
Anii au trecut.
Am continuat să lucrez în educație.
Apoi am început să lucrez și cu adulți: profesori, părinți, echipe, lideri, organizații.
Am condus 120 de ediții ale formărilor NLP Practitioner și NLP Master certificate internațional.
Am studiat modele de învățare, schimbare și dezvoltare personală.
Am căutat răspunsuri în multe locuri.
În toate contextele am observat aceeași situație.
Oamenii încercau să înțeleagă experiențe pe care nu știau cum să le privească.
Încercau să ia decizii mai bune.
Încercau să își găsească direcția în situații dificile.
Încercau să devină propriii lor ghizi.
Ce m-au învățat adulții despre copii
După ani de lucru cu adulți, a început să mă surprindă un lucru.
Mulți dintre ei încercau să rezolve dificultăți pe care le purtau cu ei de foarte mult timp.
Iar în spatele lor reveneau adesea aceleași întrebări:
Ce simt?
Ce înseamnă ceea ce trăiesc?
Ce aleg să fac mai departe?
Atunci a apărut întrebarea:
Dacă aceste capacități sunt atât de importante, de ce să așteptăm maturitatea pentru a începe să le cultivăm?
Cum îi putem ajuta pe copii și adolescenți să le dezvolte mai devreme?
Această întrebare m-a adus acolo unde începusem.
Înapoi la copii.
O observație
În toți acești ani am întâlnit aceeași secvență în locuri foarte diferite.
În clasă.
În traininguri.
În conversații de coaching.
În momentele importante din viața oamenilor.
OBSERVĂ.
Observă ce s-a întâmplat.
ÎNȚELEGE.
Înțelege ce îți spune experiența.
ALEGE.
Alege ce faci mai departe.
Cu timpul am început să recunosc această secvență din nou și din nou în felul în care oamenii învață și cresc.
Din această observație s-a născut proiectul Autonomie Emoțională.
O convingere construită în timp
După aproape patru decenii petrecute în educație, există un lucru pe care îl doresc pentru fiecare copil și adolescent pe care îl întâlnesc.
Să poată merge mai departe folosindu-se și de propriile resurse.
Vor întâlni situații noi.
Vor face alegeri.
Vor avea nevoie să își găsească propriul drum.
Astăzi numesc această capacitate autonomie emoțională.
Iar atunci când o comunitate educațională decide să o cultive în mod consecvent, ea devine parte din experiența pe care copiii o trăiesc și părinții o observă.
În timp, poate deveni unul dintre acele lucruri despre care oamenii ajung să vorbească.
Dacă și dumneavoastră vă gândiți la aceste lucruri,
și vă întrebați cum pot deveni ele parte din cultura comunității pe care o construiți,
poate că avem deja un punct de plecare pentru o conversație.