Observă. Înțelege. Alege. De unde vine această metodă?

Învățăm să mergem, să vorbim, să rezolvăm probleme, să construim relații, să ne înțelegem pe noi înșine etc.

Pentru toate aceste forme de învățare procesul pare surprinzător de asemănător:

Observare – Înțelegere – Alegere

Nu este o metodă inventată, nu a fost extrasă dintr-o anumită școală și nici nu este o tehnică nouă.

Am observat-o.

Era deja acolo.

Am constatat că aproape toate formele de învățare urmează același drum.

Mai întâi observăm.

Apoi înțelegem.

Iar la final alegem.

Observăm ce se întâmplă.

Înțelegem ce înseamnă.

Alegem ce facem mai departe.

Poate că drumul este atât de familiar încât nu îl mai vedem.

Un copil cade de pe bicicletă.

Observă ce s-a întâmplat.

Înțelege de ce și-a pierdut echilibrul.

Alege ce va face diferit data viitoare.

Un adolescent trece printr-un conflict cu un prieten.

Observă ce simte.

Înțelege ce s-a întâmplat între ei.

Alege cum va continua relația.

Un adult traversează o perioadă dificilă.

Observă.

Înțelege.

Alege.

Și merge mai departe.

În lucrul cu copii și adolescenți, nu am urmărit să inventăm o structură nouă.

Am încercat să o înțelegem pe cea care deja există.

Să o facem vizibilă.

Să o numim.

Să o folosim intenționat.

Acesta este lucrul pe care îl poate face o comunitate educațională.

Să creeze contexte în care copiii observă.

Înțeleg.

Aleg.

În mod repetat.

Într-un joc, la teme, într-un conflict, într-o reușită, într-o dezamăgire, în experiențele obișnuite din care este construită copilăria.

Construcția unei comunități în care copiii și adolescenții învață să devină propriii lor ghizi începe cu felul în felul în care sunt ajutați să observe, mai apoi să înțeleagă și în final să aleagă.

O comunitate educațională nu este definită doar de activitățile pe care le oferă.

Ci și de felul în care îi ajută pe copii să învețe din experiențele pe care le trăiesc.

Nu am inventat această structură.

Am observat-o.

Era deja acolo.

Iar dacă aceasta este harta felului în care oamenii învață, atunci întrebarea nu mai este de unde vine.

Întrebarea este:

Cum o folosim, în fiecare zi, pentru a-i ajuta pe copii și adolescenți să devină propriii lor ghizi?